Doamnei H.

Stateam asa pe intuneric in cimitirul casei mele. Da, un cimitir, putin diferit, fara lacrimi, un cimitir doar al ei. Vaporii de alcool ma inconjurau, la fel si mirosul de cadavru in putrefactie. Nu stiam de cat timp eram acolo, nici nu intelegeam de ce nu plecam. Pe canapeaua din fata mea statea intins lesul ei, secatuit de sange. Nici nu se racise bine si pentru mine era deja un cadavru.
Mama, mai tii minte toate bataile din copilarie? toate corectiile pe care mi le aplicai, cand ma tineai in casa cand alti copii ieseau la joaca… Toate astea stau la baza nebuniei mele. As vrea sa ii multumesc pentru daruirea de o viata, pana la sacrificiu, celei ce a fost totul pentru mine, iar pe mormantul ei sa stea de veghe mereu florile si lacrimile mele, dar nu pot. Acum moartea o satisface pe cea pe care intreaga lume n-a multumit-o, nici macar propria-i fiica.

Va salut!

Ger.
E una din zilele proaste in care sunt plina de draci si cedez.
Imi pare rau ca imi descarc nervii pe cei dragi.
Si iar ajung acasa cu vanatai si julituri in genunchi de la volei, cu mainile digerate si ma bag in dush scarbita de ziua de maine.
Ma imbrac lejer, imi fac o farfurie mare de cartofi prajiti cum numai eu stiu si ma pun pe mancat… Iar eu cand sunt nervoasa mananc mult!
Linistea din casa ma apasa. Imi fac un ceai, ma asez la birou si ma apuc de treaba!

And when I’m gone, just carry on… don’t mourn. Rejoice every time you hear the sound of my voice. Just know that I’m looking down on you smiling and I didn’t feel a thing, so baby don’t feel no pain.
Just smile back…

Sunt un copil al intunericului

“Stai liniştit. Acum o să te secătuiesc până te voi aduce în pragul morţii şi vreau să fie linişte, atâta linişte, încât să-ţi auzi sângele pătrunzând în venele mele” (Anne Rice)

Comuniunea oamenilor cu Dumnezeu prin Biserica

E duminica…
Clopote se-aud in departare
Iar biserica rasare-n zare.

Oameni evlaviosi,
Imbracati frumos,
Cu ganduri murdare
Merg spre iertare.

Isi pleaca genunchii grei,
Pacatosi precum niste iudei,
Rugaciunile strabat a lor fire
Pentru mantuire.

“Doamne, Dumnezeul meu,
Ia-mi pacatul greu,
Apara-ma de ispita
Spre care diavolul ma invita”

Toaca bate cadentat,
Corul canta neincetat,
Domnul din cer i-a iertat
Si la portile raiului i-a chemat.

… Suntem o “secta” ca oricare alta, fiecare cu regulile ei.

So what?

Si iar zambesti, desi in sinea ta esti umilita. Vrei sa pari puternica, asa ca iei totul pe cont propriu. Si incerci sa afli cum sa ajungi in lumea buna, dar nu realizezi ca ei nu sunt buni. Te distrugi, relizezi si totusi continui. Nu-ti mai poti schimba cursul vietii, pentru ca nu mai poti iesi din lumea ta fictiva, unde raul invinge binele. Si totusi ti-e scarba de tot ce te inconjoara… si de tine. Iti e scarba de corpul tau, prin patul cator barbati ai trecut, de cum au profitat de tupeul tau si de multele vulgaritati indeplinite fortat. Pentru ce? Stii prea bine. A meritat? Sunt sigura ca nu-ti mai pasa. Tarfo! Asa te eticheteaza toti, draga doamna din lumea buna.

Blestem

Sa ploua peste tine cu lacrimi reci si blestemate
Sa fii inchisa-n cimitirul gandurilor tale, iar ingeri decapitati sa-ti tina de urat
Ziduri inalte sa te inconjoare
Cu capetele celor care i-ai iubit infipte-n 4 stalpi ce ti-au sustinut pacatele
Sangele lor sa fie singura substanta lichida, singura posibilitate de a-ti potoli setea
Sa ti se rupa cate o bucata de carne pentru fiecare minciuna, fiecare amagire
Lama cutitului meu sa-ti mangaie usor retina, iar vantul sa-ti sufle-n ranile adanci
Sa nu te mai bucuri de lumina niciunui Soare
Si corpul digerat sa ti-l manance viermi nesatui.

Tacere

Sta ea in sfera putintei tale, ori dincolo de dansa? Si daca sta dincolo, zi-i: “Du-te in drumul tau, caci pentru mine esti ca si cum n-ai fi.”

Ea plange, plange de ceva timp. Are privirea plecata in pamant. El o tine-n brate si pentru prima data se simte ultimul om de pe pamant. Ar vrea sa se ridice, sa tranteasca si sa izbeasca, sa fie suparat pe Dumnezeu, sa dea vina pe cineva, sa o stranga la pieptul lui si sa-i zica “Fetita draga, fii fericita!”. Dar nu o iubeste. Ar vrea, dar nu poate. Isi aprinde incet o tigara si priveste pe geam. Nu mai ploua…

Tipatul mut

Visam sa te cunosc, fara sa stiu
Ca-n pantece imi faci mormantul viu.

Deodata am simţit cutitul rece,
Si groaznica durere sagetand,
Si am tipat cu tipatul meu mut,
Dar tu, maicuta, nu m-ai auzit.

Ma-ntreb: unde erai mamica mea,
Cand moartea cruda trupu-mi sfarteca?
Ma chinuiam sa scap si nu puteam,
Si cu glasu-mi mut ceream sa fiu fiinta.

Unde-ti era iubirea ta de mama
Ca puiul chinuit sa vii sa il salvezi?
Cum ai lasat ca dureroasa lama
Sa taie in bucati faptura mea?

Dar, poate tie nici nu ti-a pasat
Si nici n-ai plans cand mortii tu m-ai dat,
Si nici macar tu nu mi-ai dat un nume,
Cu lacrimi sa-l rostesti in rugaciune.

Nu am nici macar un mic mormant,
La care flori sa imi aduci plangand.
Eu stau maicuta intr-un colt stingher,
Si ma intreb daca o sa ne vedem in cer.

Mi-e gandul incercanat…

Mi-e gandul incercanat
In foamea mea de tine
De dorul viselor ucise
Pe buzele tale proscrise.

Mi-e somnul suprapus
Pe perna viselor cu tine
De dorul anilor pierduti
Langa tine, fara tine trecuti.

Mi-e linistea inchisa
In cana mea cu vin
De unde muste trandave, bete
Imi bazaie amintiri triste, desuete…

[Luminita Lumina - fragment]

De ce ma condamni?

“Ce fericita trebuie sa fii.
Durerea ta este o durere suportabila.
De fapt, esti in asa fel zamislita incat durerea tu ti-o faci suportabila.
In fine… ramai la declarari de doliu, daca tu spui ca este singura solutie de a rezolva totul!”
Am inchis totul in mine ca sa iti fie tie bine…

Daca fericirea se bea, atunci eu iti doresc o cupa plina.